Evenimentele din ultimii ani au atras din nou atenția comunității internaționale asupra Țării Sfinte. Acesta este unul dintre motivele pentru care Revista Catolica a ales să publice, la începutul acestui Post Mare, mesajul patriarhului latin de Ierusalim, cardinalul Pizzaballa.
Iubiților,
În acest an jubiliar, începem drumul Postului Mare ascultând din nou împreună vestea care, prin gura Apostolului Pavel, umple de speranță acest timp sfânt și orice timp: „Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neținându-le oamenilor în seamă greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării” (2 Cor 5,19, a doua lectură de la Sfânta Liturghie a Miercurii Cenușii).
Permiteți-mi să vă ofer câteva reflecții.
1. Crucea lui Cristos
Aceasta este inima Paștelui, locul unde se naște și se întemeiază marea speranță a Bisericii și a lumii: cuvintele violente ale resentimentului și urii, discursurile autoritare ale conflictului și reproșului nu-L pot împiedica pe Dumnezeu să rostească în Cristos cuvântul împăcării: Ave Crux, spes unica!
Postul Mare, semn sacramental al împăcării noastre, să fie pentru noi o nouă oportunitate, un dar reînnoit al Duhului care ne conduce cu Cristos în deșert, pentru ca împreună cu El să ascultăm din nou cuvântul harului și al iertării. Paștele, pe care îl vom sărbători peste patruzeci de zile, nu este doar amintirea unui eveniment trecut, ci memorialul viu și actual al harului lui Dumnezeu, care ne împacă cu Sine prin Crucea lui Cristos și ne face creaturi noi. Prin puterea lui Dumnezeu, în Crucea lui Cristos vedem răsturnarea criteriilor omenești: din răzbunare – iertare. Este transformarea pascală a morții în viață, depășirea condamnării prin iertare: „Cristos a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei… Așadar, dacă cineva este în Cristos, este o făptură nouă; cele vechi au trecut, iată, s-au născut altele noi!” (2 Cor 5,15.17).
Avem nevoie de acest cuvânt nou, de acest cuvânt al Crucii, care poate părea o nebunie pentru cei puternici și înțelepți ai lumii, dar care, tocmai prin răsturnarea logicii lumii, este singurul cuvânt capabil să deschidă noi căi de speranță și pace. Drumul Crucii, Via Crucis, pe care învățăm cu trudă, dar și cu bucurie, logica nouă a darului și a iertării, cere bărbați și femei, tineri și vârstnici, familii și copii dispuși să-l parcurgă, reînnoindu-și mentalitatea și atitudinile. Numai așa putem spera într-un viitor de pace.
De aceea, mi-aș dori ca fiecare dintre noi, fie individual, fie în comunitate, să găsească în aceste zile sfinte timp și spațiu pentru a contempla Crucea lui Cristos, recitind și meditând relatările Patimilor, participând la exercițiul pios al Via Crucis și, pentru cei care au posibilitatea, vizitând locurile marcate de trecerea Domnului până la Calvar și la Mormânt: să strălucească în fața ochilor noștri, cu o lumină nouă, Cel Răstignit, care chiar pe acest pământ a luat asupra Lui păcatul nostru, ba chiar, „Pe Cel care nu a cunoscut păcat, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu” (2 Cor 5,21).
2. Sacramentul Împăcării
„Toate acestea vin însă de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu Sine prin Cristos și ne-a încredințat nouă slujirea împăcării” (2 Cor 5,18).
Însă cuvântul împăcării, pentru a fi eficient, trebuie să devină slujire, adică angajament al fiecărui credincios și al întregii comunități. Darul nu este magic, ci trebuie primit, mărturisit, trăit și împărtășit. Să ne simțim cu toții implicați și responsabili – păstori și laici, persoane consacrate – în a duce lumii cuvântul și slujirea împăcării: „Noi suntem, așadar, ambasadori ai lui Cristos, ca și cum Dumnezeu Însuși ar îndemna prin noi” (2 Cor 5,20). Harul împăcării are nevoie de cuvântul nostru, de slujirea noastră, de însăși viața noastră împăcată, devenită astfel semn și instrument al împăcării.
Vă îndemn, de aceea, pe toți – păstori și credincioși – la o celebrare autentică, devotată și frecventă a Sacramentului Pocăinței, unde experiența harului iertării devine vie și concretă, capabilă să inspire și să lumineze întreaga viață.
Să recunoaștem și să mărturisim păcatul nostru, răul care ne îndepărtează de Domnul, să primim harul Sacramentului care ne face, din vrăjmași, prieteni ai lui Dumnezeu, și din păcătoși, drepți, pentru ca, regăsindu-ne iertați și iubiți, să fim și noi dispuși să primim, să iubim și să iertăm, chiar și pe dușmani.
3. Postul, rugăciunea și caritatea
„Noi nu dăm nimănui prilej de poticnire, pentru ca slujirea noastră să nu fie disprețuită; dimpotrivă, în toate ne arătăm slujitori ai lui Dumnezeu: prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în închisori, în răscoale, în osteneli, în privegheri, în posturi; prin curăție, prin cunoaștere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, prin iubire neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății” (2 Cor 6,3-7).
Pacea, dar pascal al Celui Înviat pentru ai Săi și pentru lume, izvorăște din rănile Sale glorioase, din viața Sa oferită din iubire până la sfârșit. Să nu ne temem, deci, să „plătim” prin dăruirea noastră renașterea comunităților și a relațiilor reconciliate, în mijlocul atâtor suferințe și resentimente.
Vă îndemn să redescoperiți postul, susținut de momente de rugăciune în familie și însoțit de o atenție deosebită față de cei săraci. Postul, rugăciunea și caritatea sunt fundamentul esențial al relației noastre cu Dumnezeu și cu frații noștri.
Iubiților, să nu risipim acest timp pe care mila lui Dumnezeu ni-l oferă! Dacă vrem, acest Post Mare poate fi unul nou, un adevărat timp jubiliar, un timp de mângâiere și împăcare pentru pământul nostru. Să îndrăznim speranța, căci ea este fiica credinței!
Post binecuvântat tuturor!
Ierusalim, 3 martie 2025
+Pierbattista Card. Pizzaballa
Patriarhul latin al Ierusalimului
